Cu totii am auzit, probabil, de beneficiile iodului pentru organismul uman si, mai ales despre deficientele cauzate de lipsa acestuia. Astfel, nu degeaba se recomanda consumul de iod in alimentatie, cunoscuta fiind actiunea sa asupra tiroidei, dar si asupra metabolismului si dezvoltarii armonioase, in general. Dincolo de folosirea sarii iodate, printre cele mai cunoscute alimente care contin iod se numara popularele nuci, dar si pestii si fructele de mare, precum scoicile, stridiile sau algele.
De-a lungul timpului insa, proprietatile curative ale iodului au fost exploatate intens in domeniul medical. De secole, acesta a fost folosit ca dezinfectant, fiind cunoscute tincturile si unguentele pe baza de iod, dar si solutiile care contin acest mineral, combinate cu alcool. Astazi, iodul este folosit in continuare ca unul dintre cele mai raspandite antiseptice, fiind aproape nelipsit din cabinetele medicale si din spitale, fiind recomandat in special pentru proprietatile sale in ce priveste dezinfectia. Produsele puse la dispozitie de firme specializate folosesc iodul in dezinfectia pielii inainte de efectuarea de injectii, biopsii sau transfuzii. Acestea actioneaza eficient impotriva bacteriilor, ciupercilor si virusurilor, avand un rol activ in anihilarea lor.
Solutiile dezinfectante, indiferent ca sunt sau nu pe baza de iod, trebuie aplicate insa numai pe baza respectarii unor norme de igiena bine stabilite. Cel putin in cazul unitatilor medicale si a pregatirilor pentru operatie, aceste reguli sunt standardizate, urmand o serie de pasi bine definiti. Astfel, primul pas il reprezinta spalarea corecta a mainilor cu apa si sapun, simplu sau lichid, prin udarea din abundenta cu apa, de preferinta calduta. Urmeaza aplicarea unei cantitati de sapun suficiente cat sa acopere in totalitate suprafata mainilor, clatirea si, mai apoi, uscarea mainilor cu ajutorul unui prosop, de preferabil de unica folosinta. In privinta sapunului, recomandarea folosirii acelor lichide, pastrate in recipiente prevazute cu dozaj.
Cele solide sunt supuse riscului contaminarii. In cazul folosirii acestora, este recomandata folosirea sapunurilor de dimensiuni reduse, preferabil tot de unica folosinta, pentru nu fi lasat pe etajere sau alte locuri supuse riscului de a intra in contact cu microbii. De asemenea, inchiderea robinetului trebuie facuta tot cu ajutorul prosopului, pentru evitarea recontaminarii mainilor de diversi germeni care s-ar putea afla pe acesta. Abia dupa ce toti acesti pasi au fost respectati, urmeaza aplicarea solutiei dezinfectante, care poate fi pe baza de alcool, in diverse combinatii. Produsul se aplica, pur si simplu, pe mainile proaspat spalate si uscate, dupa care se freaca bine, pana ce acesta este absorbit de pielea mainilor, pregatita astfel pentru punerea manusilor chirurgicale.